Papa Ioan Paul al II-lea, asa cum l-am cunoscut eu!
Luni, Aprilie 2nd, 2007Se implinesc astazi doi ani de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea. Nu pot sa nu ma gandesc acum la cum l-am cunoscut eu, student fiind la Roma, participand la o slujba pentru studenti in Basilica San Pietro de la Vatican, in deschiderea anului academic 1998/1999. L-am vazut atunci de-aproape! Intra in biserica, in cunoscutul sau "papamobil", binecuvantand asistenta la stanga si la dreapta. Eu eram pe stanga, cam la doi metri distanta de coridorul pe care inainta Papa.
Cand a ajuns in dreptul meu, I-am urmarit cu insitenta privirea, asteptand nerabdator si chiar cu o usoara teama interioara intalnirea cu binecuvantarea Sa. Cred ca am spus bine "teama", pentru ca aveam o stare de neliniste ciudata sa fiu atat de aproape de acest om, pe care il admiram atat de mult. Mi-era parca teama ca de confesional, ca de un fel recunoastere publica a pacatelor in fata acestui sfant!
Si privirile noastre s-au intalnit!!! Cred ca era harul Sau deosebit de a privi multimile de oameni iar cei din multime sa se simta privit fiecare in parte, ca si cum s-ar fi uitat numai la el. Cel putin, eu asa m-am simtit, privit in parte, de parca in toata Biserica as fi fost numai eu acolo! Un sentiment, absolut coplesitor, care-ti inmoiae picioarele: sa se uite in ochii tai cel mai sfant om de pe pamant!
Momentul, care-mi va ramane in minte pe vecie, nu stiu daca a durat mai mult de o secunda. Dar, pentru mine, a fost o secunda in care timpul si viata mea s-au oprit in acel loc. Eram eu, doar eu, singur in fata Lui! Desi nu mi-a vorbit in mod direct mie, privirea Sa parca-mi spunea: "Te cunosc, tinere, nu esti rau, dar ai grija sa nu mai gresesti. Incearca sa fii bun, Dumnezeu te iubeste!". Iar binecuvantarea sa parca era gestul unui om batran, obosit de atat iubire pentru oameni ca mine.
